De ce accepți, poporul meu de snoave
Cu tâlcu-nțelepciunii în proverb,
Curentele străine și bolnave
Ce îți indică drumul cel mai sterp?!

De ce străvechi tradiții lași deoparte
Riscând sacralitatea unei guri de rai,
Și nu-nțelegi că tot un fel de moarte
Vei resimți atunci, când n-o să le mai ai?

Poporul meu de holdă și de trudă,
De ce ești luat de umăr și aliniat
Într-o formație supusă, mult prea scundă
Față de cum ți-e spiritul, și harul, de înalt?

De ce poporul meu de cântec și iubire,
Nu-i poți pricepe pe-acei ce-ți zâmbesc
Că ascund sub protocol o uneltire,
De-a minimaliza ce este românesc?