cândva îmi ascundeam gândurile pe străzi cu nume de voievozi.
în ochii mei ploua adânc, îmi așteptam sentința
ca un bici căzut din mâna
Tatălui.

șinele de tren erau eșafodul desfrâului cel dintâi
depărtarea mea
istoria, ruina, pământul rămas în urmă
cadavrul unui suflet
verdele unui ochi
păgân.

constant îmi acopăr ochii de la tine
ca un ateu ferindu-se
de cruce.