Când zorii zilei dau năvală,
Drapat cu penele de gală,
Sfidând și beznă, dar și frig,
Cocoșu-ncepe-un cucurig.

Stăpân e, absolut, pe-ogradă,
Fiindcă, fără vreo bravadă,
Numai prin truda dumnealui,
E plină curtea azi de pui.

Găinile i-au fost iubite,
Ba, fost-au, cică, tăvălite,
În brațele-i ca niște furci,
Și-o rață și vreo două curci!

E ora patru dimineața
Și soarele-și arată fața,
Grăbit să vadă încetat
Acest sonor cucurigat.

Cu timbrul său, dar și cu tonul,
Ar dărâma și Ierihonul,
Căci scoate, fără opinteli,
O sută zece decibeli!

Din casa unde-și doarme somnul
Doamna stăpână și cu domnul,
Nu mai răzbat sforăituri
Și-au apărut înjurături.

Căci domnul a venit azi noapte,
După un chef și alte fapte
(Ce-o să le trecem sub perdea),
Și-a adormit pe canapea.

Acuma, dus e somnul dulce,
Căci cine poate să se culce,
Să doarmă, să-și găsească loc,
Când cântă-afar-un dobitoc?

Și-odată, enervat, se scoală,
Și, cum era, în pielea goală,
Se duce,-nhață un topor
Și-o ia spre cucurigător!

..............................................
Pe-acei ce sunt mai slabi din fire,
Rugăm să nu mai dea citire
La tragicul deznodământ,
Că-i film de groază, pe cuvânt!
...................................................

Esența e, că pân’ la urmă,
Cântatul cocoșesc se curmă,
Stăpânul e la loc, în pat
Iar prânzul este rezolvat.

Deci, ce ne-nvață personajul?
Oricât ți-e de util mesajul,
Ai grijă când și cui vorbești,
Că-altfel, în ciorbă o sfârșești!