O cârtiță cu blana lucitoare
Avea lăcaș la mine în grădină
Și viețuia acolo, la răcoare,
În lumea ei ferită de lumină.

Dar a aflat odată, nu știu cum,
Că pe pământ e viața minunată
Și a-nceput, de-atunci, să sape drum
Spre lumea de afară, mult visată.

Se și vedea jucându-se pe-alei
Și-atunci continua, cu foc, să sape,
Cu cât creștea tunelu-n urma ei,
Cu-atât era lumina mai aproape.

A tot muncit cu spor și cu răbdare,
Croindu-și drum spre-un trai mai fericit,
Dar când ajunse, în sfârșit, la soare,
Lumina a orbit-o și-a murit.

Morala:

Când ai trăit, ani mulți, în întuneric,
Zadarnic vei înainta cu zel,
Că nu-ți va oferi un trai feeric
Lumina de la capăt de tunel!