biată iluzie obosită ora din trupul meu
sună ca scoicile goale

iată îmi spun ce salt nereușit
peste toate mlaștinile zilei

întunericul bate cuie într-un perete metafizic
își agață obosit aripile
singurătatea lui înoată alături de mine

la capăt o lumină surpată de spaimă
vocea mamei alunecă de pe trupul ei drept
mă ține de mână

îmi răcorește fruntea cu palma