ne deșirăm, ca o senzație de extirpare
în timp ce telescopul se-apropie tot mai mult
falangele mele devin falangele tale,
unghii încarnate în coșul pieptului.
îmi lustruiesc inima cu piatră ponce,
îi spun, hai să nu ne mai zbatem,
și-o învelesc cu primele senzații de fericire,
în timp ce mă privești ca pe-o radiografie a unui vid
și-mi spui că moartea nu e mare scofală,
o mixtură ieftină, pe care o bei
atunci când vrei sa te vindeci de dragoste.

ai ucide pentru mine în versuri,
tranșând metaforele cu mila unui călău?