Ai să mă simți, că vin, vreodată,
Pe urma pașilor tăi călcând,
Cu sufletul în palme, cu ochii râzând,
Pe buze c-o tandră chemare pictată?

Ai să m-auzi vreodată șoptind
În liniștea caldă a toamnei, versuri,
Când asfințitul naște pe cer paradisuri
Și luna ne-mbraca în straie de-argint?

Ai să mă vezi vreodată plângând,
Rănită de vise și doruri deșarte,
Purtându-mi tristețea pe aripi albastre,
Furtuni pătimașe în zări declanșând?

Ai să-nțelegi vreodată, că sunt,
La poarta zilei ce ne va desparte?
Dorind doar o clipă la piept să mă strângi,
Într-o reverie pierdută, a unui alt timp...
Departe.