Dă-mi, Doamne, astăzi dreptul la pierzare,
Să pot să fiu eu tainicul zograf,
Din pânze și vopseluri, cenotaf,
Ba chiar altar să-ți fac și-ntr-o-nchisoare,

Zăcând în zăcăminte de uitare,
Din raze de lumini să macin praf
Pe care vreun zănatic de zaraf
Să mi-l preschimbe-ntr-o iubire mare.

Veni-va ziua când, cu gesturi repezi,
Mă-nchin imaginarului anvon
Și de acolo am să-mi cer canon,
Zdrelindu-mi fruntea de-nghețate lespezi.

De-ar fi să nu mă uiți, să nu te lepezi
De preaumilul tău Pygmalion!