de lună plină noaptea-i însorită
pășești ca pe-o planetă unde-abia sosit
îți cauți trupul cu înfrigurarea
pe care (nu) o simte-un gimnocit

nu pot răspunde la dar până astăzi
ai fost ceva cumva mai mult nimic
în timp ce-am zumzăit în juru-ți
mai ipocriți decât un chinonic

adesea ai râvnit la noi doar alambicul
bastard ilustru-al fructelor de soi
acum când ceasu-i scuturat de ore
ești decălit ignobil te dezdoi

și fulgii-ți otrăvesc pe rând sisteme
indiferenți ca niște roți dințate
– Arde-v-ar focul! strigi
– Vreau să mă lepăd!
dar lepădat ești tu – nu se mai poate…