Perdeaua de ceață pe pleoape-mi se lăsă,
M-ascund în fărâme de negură deasă
Și aripi îmi cresc, născute-n durere,
Și penele-mi ude de sânge, sunt grele.
Când trupu-mi bătrân, istovit se înclină,
Înfipte-mi sunt palmele, țăruși în țărână.
Prin bălți și prin gropi genunchii-mi târăsc,
Mă zgârie iarba, ciulini mă julesc
Și ploaia mă udă, zăpada mă-ngheața,
Privirea mi-e nulă și vocea mi-e seacă
Nu pot să mai strig, tăria mă lăsa.
Suspine mărunte zvâcnesc în neștire
Și brațele reci le-ntind către tine.
Iubite întoarce-te o clipă spre mine
Și mângâie-mi fruntea-ncrețită de vreme,
Alintă-mi cu șoapte rațiunea senilă,
Ridică-mă ca să respir lumină…