Un secol al vitezei ne poartă paşii iute,
Sarcastic, ne obligă să facem cât mai multe,
Dar pagina iubirii e albă, lăcrimând,
Pe-a dragostei întinderi trăim un secol strâmt.
Prin anii de seducÈ›ii, ce-au urmărit doar clipa,
Când se trezesc vreounii că n-au cules nimica
Şi vor să-şi scape pasul de-atracÈ›ii pasagere
Să cânte profunzimea unei iubiri eterne
Descoperă că-n suflet, cu firea lor uşoară
Au, pentru ea, formare prea superficială.
BărbaÈ›i ce un deceniu au ignorat femeia:
Când cu indiferența ce-nchide-n inimi cheia,
Când cu minciuni ilustre, elaborând iluzii,
Din care-apoi, năuci işi schiÈ›ează subterfugii,
Când cu gândire-anostă şi sentiment sărac,
Cu umblet fără farmec şi spirit nesărat,
Când vor, deodat’ să-i afle iubirii un destin
Desoperă-n femeie, doar un limbaj străin.
O tinereÈ›e-ntreagă nici nu le vine-n gând
Să afle ce dorinÈ›e în sufletul ei plâng;
Să afle ce compune, aparte lumea ei
Şi cum să o străbată, cu ce limbaj, ce chei…
LipsiÈ›i de pasiune, cu firi fără nobleÈ›e,
Ei păgubesc iubirea de sacra ei tandreÈ›e;
Săraci în simÈ› empatic, săraci şi în cuvânt,
ÃŽn gesturi fără sare, exprimă numai vânt.
Spre inima ei vastă, de vor să-şi facă drum
Observă, cu femeia, că n-au nimic comun,
Că n-au cu ce răspunde nevoilor din ea,
Că dragostea profundă-i prea complicat-aşa,
C-aşa intimitate ii costă mult prea mult;
Cu mintea lor îngustă, în ea, ei nu pătrund,
Dau indărăt, letargic, căci pentru-a mia oară
Mai simplu-i cu minciuna s-o tragă iar pe sfoară,
Să işi aşeze-n suflet o dulce nepăsare,
Să nu mai simtă rana puterii care doare.
Astfel, rămân relaÈ›ii pe-un croi de suprafaÈ›ă,
Şi scriu dureri amare iubirii în prefaÈ›ă.
RelaÈ›ii trecătoare, sau căsnicii, identic,
Cu-aceiaşi paşi se-nchină unui tipar anemic
Adeseori tenace, stabil, însă inert,
Lipsit de gust şi palid, sărac în sentiment.
Femei, cu chip la modă, învăluit sumar
SchiÈ›ează-ades acelaşi nivel rudimentar.
Pe-un secol uşuratic, o lume în alertă
A invăÈ›at să nască iubire incompletă.
Să-şi poarte nul şi stoic, sub vălul ei de soi
O mută, resemnată, singurătate-n doi.
Au scos, cu-a lor structură tocită în plăcere
O dragoste lipsită de foc şi de putere.
ÃŽn secolul vitezei, noi ştim să creştem tehnic,
Materia, vivace, o dezvoltăm eclectic
ÃŽn ea ne vindem mintea, în timp ce, lăcrimând,
Pe-a dragostei întinderi trăim un secol strâmt.