Doua suflete pereche,
Priveau in oglinda veche
Admirandu-se-n tacere,
Gandind la „Luna de miere”.

Ea, suava si gingasa,
Arunca priviri poznase,
Cucerind barbatul care
O dorea cu-nfrigurare.

El stia prea bine telul
Si gandea sa-i dea inelul,
Cumpanind clipa in care
Sa-i fure o sarutare.

Pe o ferastruica mica,
Intra-n zbor o pasarica,
In jurul lor se roteste,
Si voiasa ciripeste.

Profitand de intamplare
Ea-l cuprinde cu ardoare
Si-l intreaba visatoare:
„O fi semn sau o-ntamplare?”

„Tu ce-ai vrea, iubita mea?
Psarea mi-a dat ceva... ”
Si-i pune sfios inelul,
Fredonandu-i cantecelul:

„Vrei sa fii sotia mea?”
„Da! Da! Da!voi fi a ta!”
Si oglinda, cu pudoare,
Reflecta o-mbratisare...