Ruginel, un ciocan mic,
Ajuns de-o vreme bunic,
Stă trist, aruncat prin curte,
Doamne, și-ar mai face multe!

Ar putea bate un cui,
MicuÈ› ca statura lui.
Ar izbuti să repare
Un gard, că nu-i lucru mare!

Trec ciocane noi, lucioase,
Ruginel, adânc, oftase:
-Eu, cum să mai am valoare,
Când altele parcă-s soare?

Tinel, inimos băiat,
Cu mult drag, l-a-ncurajat:
-Ce noroc că am urechi,
Te-oi duce la fiare vechi.

Să vezi ce-or face din tine,
O să moară de rușine,
Ciocănelele făloase,
Vei aduce iar foloase!

Te vor transforma îndat'
Într-o ramă unicat,
Cu modele delicate,
Și vei trăi mai departe!

Credeți c-a spus vorbe-n vânt?
Þinându-se de cuvânt,
Fostul bunic, Ruginel,
Stă pe birou l-a Tinel.

Dichisit și tinerel,
Þinând poza lui Tinel,
Cu o alură semeață,
E-ncântat de noua viață!

Aurora Luchian 3.07.2011