îndelungarea acestui timp niarne
aș strânge-o în pumnul meu
s-o ascund pentru o dimineață
când o voi privi doar dinlăuntrul meu
cu ochiul rămas în urmă de toartele
cerului îi voi atârna legea aceasta fixă
chiar dacă mă voi mici străbătându-i
o zonă moartă fără cuvinte unde nimicul
lăfăind prin bastionul vidului își trăiește
timpul oprit aș știi că echilibrul materiei
ca un paradox îi va imita atât de natural
răsăritul în neant risipindu-și contradicțiile
inima mi s-ar deschide absorbind tot
din ce nu pot eu opri atunci ceea ce aș ține
strâns în pumni nu s-ar mai putea numi
nici măcar dorință ci ar deveni un gest
spontan închinat unei clipe care poartă
în pântecul ei visul copilului ce crede
în simetrie


27 ianuarie 2012