mi-e dor să-ți cuibaresc obrajii în palme,
din trupul tau s-mi refac leaganul dorului,
să retrăiesc infinitul exploziilor calme
în profunzimile comuncării netrecătorului.

atât de dor mi-e să-ți sap umerii cu fiori,
pentru tresarirea-ți cât veșniciile artei,
prin sculptura unirii a doi foști muritori,
în așternutul tăcerii marmorelor de șoapte.

să-ți sprijin gândul de ieri zbuciumat
prin stâlpul măreției de inimi zidite,
întru înălțarea cântării unui verset minunat,
despre pilda iubirii primei ființe ivite!