Călcau timid picioarele prin iarbă
Ca într-o simfonie cu piane
Deasupra, păsările-aeroplane
Și soarele sta-n piele să ne fiarbă.

Iar iernii nu jertfeam gândiri. În van e
Acum în sens o amintire oarbă.
Veni-ar primăvara să absoarbă
Zăpezi, pe negrul tinei paravane.

În odăița mea din colțul străzii
Pasiv înfulec pe Homer; aștept
Ca-n verde albul fie miezul prăzii.

Nu e-n putința mea să te deștept
Căldură, visul din străfundul lăzii!
Dor de corole biciuie-al meu piept.