De două zile-mi simt sufletul gol.
Mă-ntreb
unde-i sunt hainele?
Poate aripile s-au deschis
l-au cuprins
și-n zbor, un dor m-a dejgolit
lăsându-l să plângă
pe-o margine de lume.

Ochii-mi ascultă urechea din umbră.
Sclipiri de stele în ”coadă de pește”.
Poate e singur din nou,
fără ecou
sau rezonanța e ștearsă
de mâzgăleala lumii.

Nu știu...mă-ntreb...