o pasăre albă și una neagră prin ochii mariei
unul verde și altul căprui
în stîngul o lacrimă precum un șarpe spre gură
o limbă bifurcată îi atinge limba
să țipe cum țipă de obicei și mai tare
să țipe
maria lovește cu pumnii aerul
pe piept îmi apar echimoze și durerea se gudură în stern
privim apoi pe fereastră oamenii grăbiți și mașinile
ea se lipește de spatele meu
mă împunge cu sfîrcurile pasărea albă și pasărea neagră se lovesc de geam
două pete de sînge se scurg și printre ele oamenii și mașinile
parcă trăiesc
o stîng în brațe și mă înțeapă cu toate armele femeii
în ochiul drept o lacrimă
precum o pară
o mîncăm împreună
și ziua pare mai vie decît oamenii