Din ce nisipuri ești facută?
Tu, vioară fără corzi,
Ce timp mi-acorzi...
Din trupu-ți doar secunda mută.

În ce fel trebuie să-mi iei
Nesațul, să-l duci în abis,
În ce fel trebuie să vrei...
Să mă cotropești în vis?

În ce labirint mă porți?
Cu ieșiri înspre trecut,
Așa încât să nu mă scoți...
Și să mă lași pierdut.

Ar fi bine să știi,
Că-ncet încep să te concep,
Ca muză de poezii...
Și-oi vrea doar să te-aștept.

Din deșertul inimii tale,
Nu lași orgoliul să se scurgă
Să rămână doar cristale,
Pentru un fir de viață lungă?
...
Și-n acel fir să ne-mpletim,
În săruturi-broderii,
Și să ne-amestecăm sublim,
ÃŽn cristale aurii...?