VIS
DE TINERETE


POEZII



GINELA EUGENIA DUTA







DOR

Vă caut printre lucrurile vechi,
O, neștiute zbateri peste clipe…
Si e o lume aspră între noi,
Si cumpăna fântînii
Peste apele pustii
Tot mai adînc o încovoi…

Nopțile-mi sunt luminate ,
Zilele-ntunecate,
Iar iubirile vechi
De suflet mi-s iertate…

Și nu-mi găsesc locul
Cînd clipele pier…

Doar plopul meu
Ș-întinde brațele spre cer
În dorul
De eternitate…

16.05.1971



ARDERE

Foc în candela de noapte,
Pașii mi-am purtat pe ape
Și uitată și urâtă
Am crescut, oglindă mută…

Gândul meu uitat pe lume-i
Far tăcut pe-un țărm cu fiare…
Cu genunchii la pământ
mi-am pierdut dorința crudă,
și cu pletele în vânt…

Și-am găsit sămânța lumii
În esențele amare
Și în aspra așteptare…

1972




…

Noi nu ne-am privit…
Vorbele
Nu le cunoșteam.
Ne acoperea noaptea
Lângă marea
Pe care o iubeam amândoi,
Fugind de soare…

Dar de ce ai ucis întunericul ?







ULTIMA ZI A COPILÅRIEI


Pasăre-ntâlnită-n cale,
Spune-mi, către care zare
Să-mi port trupul obosit
Și piciorul
Prăfuit ?


Pasăre măiastră, spune
Unde să mă pierd de lume
Și de gânduri fără șir
Și de suflet – pelerin…


Pasăre din basm bătrân,
Nu mă asculta ce spun,
Că mi-e inima legată…


Astăzi.
Am pășit pe poartă…


1971


ELEGIE


privește, iar plouă.

e-atâta liniște
și atâta destrămare
și doar ceasul ploii
se-aude peste noi…


închide sufletul
și ascunde cheia…

eu am să privesc afară
să văd cum plouă
peste inimi…



31 mai 1971




…

Au crescut frunzele în pomi
Dar pe ei îi sugrumă iedera…

Așa e legea ,
așa e firea…

Sărută apa izvorului
Și poartă-i clarul albastru
În palmele strânse.
E ultimul drum
Sau poate ni se pare…

Oricum, dă-mi mâna :
Iată, acolo
Se vede lumina…


7 iulie 1971



INDOIELI…

Cu mâinile întinse
-prăbușire –
Îmi leg cuvintele de suflet
Și iarba de călcâie.
Cu pașii celui din urmă pelerin,
Cerească-mpărtășanie,
Sufletu-ți închin.


Tăcerea ne sapă în umbre
În doru-nserării din noi
Cu semnul crucii
Pe mâini tremurânde
Și ochii închiși
Întorși spre morminte,
Ne mistuie-o foame
Nescrisă-n cuvinte…



RÃTÃCIRE


Unde mi-am lăsat
Urmele pașilor trecuți ?

Iată, umbra mea e aici
Și nu o cunosc
Și o întreb:
De unde vii, făptură mută ?

Neputincioasă alerg,
Peste luna galbenă
Plânge noaptea
Și nu strig.

Mă cheamă o nălucă
Pe țărmul Necunoașterii…

Și atunci mă opresc
Și râd
Și plâng…


Iulie 1971



AMINTIRI


Hei, bătrânule,
Îți amintești de mine ?
M-ai crescut pe catifeaua ta,
Copil nebun
Cu nopți amare…
Bunicule cu inimă grea,
mi-e trupul o fiară
și nu-mi spune “copilo”,
că-mi plâng mâinile
încurcate în pletele tale,
Bătrânule,
Timpule…

Iulie 1971



VIS


Sunt urmele tale în ploaie ?
Sau mi s-a părut
Că-ți aud inima la geam ?
Copile cu pași de lumină,
Deschide fereastra și poposește
Că-ți sunt pleoapele grele
De lut,
Copile,
Ce-ai murit…
Demult…


În amintirea lui Amedeo,
Plecat prea devreme dintre noi…
26 august 1971




RÃSÃRIT


Ochii mei peste icoane,
Clipa părăsită au uitat
Cu noaptea legată de suflet,
Mi-am stâns iubirea pe trup
Și -am plecat.

Durerea
Pescărușul în urmă o strigase
Cu țipătul de rană peste mare…
Și fruntea mea, cuprinsă-n lanț,
De cântecul de moarte, doare…

Întunericul ucis mă cheamă
Trupul meu, zălog să-l las…



27 septembrie 1972




…

Nu te mai întreb
Și nu te-ascult
Și după umbre pașii
mi-i ascund,
eu nu mai știu
și nici nu vreau să știu,
chiar dacă drumul
dintre vise e pustiu,
eu nu mai plăng
și poate vreau să plâng,
dar cântecul
e stins de mult
Căci printre cioburi
din oglinda spartă,
întrezăresc mereu
aceeași soartă:

mereu visând,
mereu cântând,
și poate c-am murit,
de mult…


30 ianuarie 1971



OBSESIE


Cântecul
De ape sure
Peste spații ne-nțelese
Cheamă nopțile trecute
Și iubirile ucise.



Eu ?
Treceam, stingheră umbră
Peste orele bătrâne…

o… și căntecul de moarte
peste ape-adânci…
…si sure…



28 septembrie 1972



Sfidare




Eram o punte peste ape
În timpul care se oprise.
Nesăbuită, inima sfidase
Și malul drept,
Cu stângul îl legase…

“Ce faci ?!” strigau în cor
cu toții.
“Ce lege-ascultă
inima-ți nebună?”

Dar eu râdeam,
cu râs de sărbătoare,
Subt cerul ce
Mă fulgerase…



23 ianuarie 1974



ILUZII



Ne-au mințit iar oglinzile.
Frumoasele fete
ne zâmbeau de-acolo,
Mâinile lor
Cunoșteau conturul clipelor
Când beți de lumină și dragoste
Credeam în himerele
pe care
Râsul rău al soarelui
Le aruncase în oglinzi…


11 ianuarie 1975




…

Băiatul acesta
Vine mereu când sufletul
Își pune pijamaua pufoasă,
Pentru plictiseală

Îmi miră întrebările vechi
Și-mi întinde
pumnii în care a strâns
Nisipul iubirii trecute,
Îmi răvășește părul de pe frunte
Și sângele în inimă,
Face dezordine
Și pleacă…



Ianuarie 1974





SIRENA

Sublimă,
Silueta fetei
Dansa pe țărmul fără umbre.
Nebune pletele chemau,
Și noi, neștiutorii, am venit,
Cu brațele întinse am venit
Și am dansat nebuni cu ele,
Un dans ciudat pe țărmul
Fără umbre…

O! Dansul fetelor în noapte !
Și numai pescărușul a cântat
În urmă, cântecul de moarte…



8 ianuarie 1975



DOINÃ

Apa râului de munte,
Cu cristalele albastre,
doliu pur pentru o fată,
Plânge-n brațe nesfârșite
Și în nopți încremenite.

Apa râului de munte
Cântă nopților de iarnă
Doina tristă și uitată
Cu fecioara-ndoliată…

Dar de nuntă-nchipuită,
Trup de fată părăsită…




CÂNTEC PENTRU TINE


Eram pustiul
Ce nu cunoaște apropierea,
Popas de o clipă
Pentru călătorii obosiți…


Eram depărtarea,
Oază de lumină
Pentru sufletul tău,
Chinuitoare iluzie
Pentru ziua de apoi…




ADAGIO
(tomaso albinoni)

Sunetul lung peste clape,
Amintirj dureroase
Dintr-o altă existență,
Trecere lentă peste
Icoane vechi și arse:
Mâini albe, de Isus,
Frunți însângerate…
Adieri fugare
În ochii rupți din lumină…


Imagini obsedante
Dintr-o viziune fantastică…


Rămâne doar urma Timpului
Plutind peste ochi…






DEȘTEPTARE

Plecasem prea departe,
Unde îmi lăsasem
Basmele și lumina
Și icoanele și iubirea
Și deșertăciunea și
Mâna întinsă a rugă și
Genunchii obosiți de suspine
Și ochii de rouă albastră
Și sufletul alb de-nchinăciune,
Și noaptea de pe umeri
Și lacrima și
Iubirea…
Și iubirea ?…


Mă caută corbi în genune
Și trupul mai trece prin lume…




…


e poate prea jos orizontul ?
sau marea ajunge prea departe ?
Marinar bătrân,
Sufletul și-a lăsat corabia
Și a pornit să prindă valurile.
Dar ele au râs
Și i-au spus “e prea departe orizontul,
Marinar călător în pustiu,fugi !
Brațele noastre te vor rătăci
Iar glasul nostru te va pierde,
Ajunge prea departe marea,
Marinar bătrân, fugi !”

Dar sufletul, marinar bătrân,
A închis ochii
Și a lăsat pânzele în vânt
Să-l ducă acolo unde
Marea
Nu se întâlnește niciodată
Cu orizontul.


1973



….


Și iar și iar,
Alergăm, căutăm, sperăm…
Nu ne oprește nimeni
Cu zâmbete,
Cu flori, cu
Lacrimi…
Purtăm în noi
Mereu,
Un gând,
Un zâmbet,
O floare…

Și iar și iar,
Alergăm, căutăm, sperăm…

1967




…

nu era nimeni alături…
marea îngâna
din urma blândă
rămasă adiind pe nisip
ca o melodie uitată,
ca unduirea ușoară din suflet,
pe buzele unite
a pecetluire…


nu era nimeni alături…
doar norii
fugeau spre infinit…


27 august 1970




SINGURÃTATE

Deasupra frunții mele,
Prinsă-n timpul infinit
Toamna
Se zbătea
Intr-un cerc plumbuit
Străinul ritm mă îmbrățișa,
Și dansa ,
Și mă chema
Și cu brațu-i
Mă purta
Peste timp,
În cerul greu
Unde toamnă e mereu…


Tu ești aproape și-ai putea
Cu-o mână doar
S-alungi
Toamna grea…



1968



…

de ce se sting înfiorate
în gândul meu, amintirile ?
Undeva, în arșița verii
Ești tu.
Undeva,
Împletit cu florile
Ochilor mei
Îmi unduiește în gene
Sărutul tău.
Undeva,
În firava sclipire
A nopților,
Se mai simte chemarea ta
Din ceasul crucificat
Într-o zbatere fără nume.

Atunci nu am venit.

De ce din mintea mea
Se-alege numai suflul
Unei nopți toride
Când timpul se zbătea
Să nu mai treacă ?

Îl poți aduce înapoi ?

Azi, voi veni
21.01.1968

…

mâine,
nu am să te mai iubesc
cu suflarea fierbinte
de lava topită
peste nopțile albastre
ale vârstei noastre.

Mâine voi fi departe,
În destrămarea incăperii
Ce străjuise pură
Unirea noastră.

Mâine,
Nu voi mai râde
În pletele tale târzii
Îngemănate în cădere
Cu seva iubirilor…

Mâine,
Nu voi mai fi.
Nici eu,
Nici tu,
Nici Atlantida…

23.01.1968

…

pentru ce am revenit aici,
lângă marea care mă știe
și încearcă să uite
chipul tău ?

sunt singură
ca primul om
ce-ambrățișat marea
și a plâns
când disperarea
a-nceput sa-i macine
statuia albă a iubirii…



nu-mi lăsa amintirea…
oricum
o voi arunca în mare
innotând spre infinit,
spre crucifixul alb
ce va străjui
moartea
ce nu moare…


26 august 1969


…


mai lasă-mi lumina
dar inchide-mi pleoapele
cu mâinile tale…

mai dă-mi soarele
lângă ochii tăi verzi
și mângâie-mi părul
să uit cum marea
a smuls de lângă noi
copilul drag,
-iubirea…




26 august 1969


…

Era o stradă fără nume,
Pustie
ca vorbele tale
Din seara în care
Am regăsit singurătatea…

Era un plop fără frunze,
Straniu
Lângă luna verde
Ca ochii tăi…

Eram pe malul mării ?
Eram într-un pustiu de vise ?

Nu mai știu.
Regăsesc doar ruine
Din seara în care
Pe-o strada cu nume,
lângă un plop înfrunzit,
tăcerea ta îmi șoptea
cu brațele înlănțuite
în părul meu
și din ochii tăi
verzi
ca luna…


3.09.1969



ADAGIO

Cântecul deasupra luminii
Astupând infinitul
Să nu mai fugă,
Să nu se mai piardă…



Însoțește-ne, Doamne, privirile
Și nu mai pleca
din ochii noștri.
Lasă-ne iluzia
Și dă-i numele Iubire
Dacă se va stinge cântecul tău
Ce-acoperă lumina
Pentru zămislire…

18.10.1969




CÂNTEC DE ADIO

Ești mai bătrână decât frunzele.
Taci.
Tu știi că murim singuri
Când rugina cerului
Se prăvale în sânge
Ca grindina unei nopti de iubire.
Iată :
Gândul
se încolăcește în jurul tău,
Ca un șarpe albastru
Straniu și necunoscut.
Trupul ți l-am uitat.
Lasă-mă.
Ești mai bătrână decât frunzele
Și știi
că murim …

Singuri.



27.10.1969


…
nu mai ești…
undeva lângă mare,
într-o biserică pustie
mai răsuna orga.
Nu o mai asculți,
Nu o mai știi.
Ai rămas stingher
În lumea nebună-nebună…

Ascultă-mă !
Marea cântă lângă mine
La fel ca în prima zi…




…
te întorci mereu,
val pustiu
peste clipele fără ecou
din vârsta uitată
pe un țărm de mare…


te privesc mereu,
imagine ciudată
din gândurile albe
lângă marea ce ne-a uitat
de când nu mai suntem…

revenim mereu,
aceiași singuratici…
marea ne cheamă
în biserica unde cîntă
orga iubirii…

o ascultăm tăcuți,
fiecare pe alt drum…


27.10.1969




….


Copiii minune
Plâng noaptea de ciudă
Că proștilor
Le sclipesc ochii
Sărutându-și iubitele…




…


apa m-a chemat
pe stânca cenușie
unde ecoul prăbușit
se sfărâma în valuri
cu lungi acorduri de poem…


spațiile fugeau spre soare
sorbind cu sete lumina…
iar eu rămăsesem stingher,
balansat în fărâme de ecou,
înnecat
în nefirescul intunecat,
pierdut
pe-un țărm de mare
cu spații
fugind spre soare…




…

undeva,
unde marea
se-mpletește cu cerul,
un pescăruș se zbate
cu aripi grele de sare…
pe drumul lung al mării
lumina se pierde în haos
lăsându-ne doar iluzia…


noi i-am spus
fata morgana…


1970




COȘMAR



Ca o rană amară,
Luna rânjește pe cer:
Pedeapsă pentru lucruri neștiute…
Cu umeri înfiorați de morminte,
Scuturați de păcate trecem
Prin maluri abrupte.


Există în toate un nume
Chiar de nu îl cunoaștem…

Noi …
oricum
Ne vom pierde
Urmele…

În lume…




10.06.1977





PORTRET

Subt semnul lui Mercur
Ne naștem cu frunți înalte,
De lumină,
Pentru un dans sublim
pe care
Îl așteptăm târziu
Și pur.


Necugetata izbăvire însă,
Ne ocolește trupul de țărână,
Și-n ceasul izbăvirii așteptate,
Rămânem pururea
În urmă…




10.06.1977



…

Caii
Trec noaptea.
Copitele turmei
Lasă urme întunecate
Pe albul sidefiu al visului,
Ca moartea.
Gândul
încalecă pe-un cal alb
lăsându-mă pierdută nopții
cu mâinile întinse
și pleacă.

Astfel așteaptă mereu
Pe calul alb ,gândul meu
Să prindă din urmă caii
Ce trec noaptea
Prin sufletul meu.



4.06.1977




…

ca-ntr-un cerc blestemat,
ne-nvârtim orbi la lumină
și murim în fiece zi
până la moartea
din urmă.


Există departe o scară
Dar prea târziu piciorul
Unica-i treaptă atinge…

Si rămânem orbi
În cercul nostru,
Pentru că,
Biete viețuitoare
Nu știm că suntem
Nemuritoare…


4.06.1977


…

simplu,
mă desperecheam din vis
în fiecare dimineață
de văile cu algele marine
pe unde mă scăldam într-un abis
cu meteorii
în sacra îmbinare
de materii…

simplu,
mă întorceam în vis din soare
pe unde drumuri
împleteau din haos
beții de spații neculese
de nici o mână muritoare…

simplu,
îți aduceam ofrandă cerul
cu stelele,
ca ursitoarea
și înviam din vis,
murind în timpul
in care tu-ți sorbeai încet,
cafeaua…


10.06.1977


…

suind deasupra luminii.
Uitând temelia lumii,
Plutind-plutind,
Căzând-căzând,
Prăbușire de gust amar,
În noroiul primar…

Beți de lumină solară,
Căzută-n oglinda murdară,
Neclintită-neclintită,
În noi împietrită,
Temători,
Beți de comori,
Sărutând fața noroiului,
Tristă oglindă a cerului…


Nelămurită,
Senzație cernită,
Strălucitoare și grea,
Noroi-oglindă,
Piază rea…



8 iulie 1980


…


dorință de iubire crudă,
se zbate timpul rău în noi
și patima se-arată nudă
și clipele se scurg șuvoi.

Infiorarea mută cheamă
Din buze ferecate
peste zîmbet
Si-n loc de dor
Ne este teamă
Și lanțuri grele-aruncăm
pe suflet..

flăcări grele ard în mine
trupul meu să-l facă scrum…
toate sunt în jur ruine,
ceață, neputință, scrum…


21.02.1986



…


Uneori,
aș vrea să fug…
Mă tem de mine,
Mă tem de tine,
Iubire-n amurg…

Spaime îmi tremură-n suflet
Și spaime alung…

Tu
liniști așterne-mi în drum
Și iartă-mi sufletul scrum…

DAR CUM ?

1987