Venise satul îmbrăcat
în fuste negre și cămăși cusute
prosoapele noi
de pomană
atârnau pe umerii crucii
nescrise
lumânările strâmbe
alungau duhurile
din jurul colacilor
cu intarsii palide
de post
coliva se-ascundea în coș
sub șervetul de zestre

broboada cu bocet
pusese stavilă morții
venită mereu prea devreme

Lasă-l bre să moară
mortul
trei zile l-ai întors...
sufletul nedumerit nu știa
încotro

Prohodul amețit de tămâie
umbla de la unul la altul
până în turla bisericii

țăranul cu ochii plecați
se-întreba dacă Dumnezeu îl vede.