O, insomnie, ești grădină stearpă
ÃŽn care cresc corole dulci dar rare,
Ești către Cerul însetat cărare
Acolo unde-i cântecul de harpă.

Și sunt lipsit de somn, dar am mirare
Cum încetează zgomotul de talpă
Și vii ca într-o vrajă-a lunii, albă...
Și ești aici ori numai mi se pare?

Hai, locuiește-mi pentr-un ceas odaia,
Femeie, de ești moarte ori iubită!
Căci sufletul mi-l tot lovește ploaia,

Sunt o ulcică de nectar, ciobită.
Trezia are gheare, ghionoaia,
Sub bolta rece-a stelelor, albită.