cele mai frumoase coarne
sunt de berbec în chip de
femeie neînțeleasă
cu orgoliul ascuțit în
sentimentele celorlalți
le place să stea pe margine
să exclame ce frumos când
sar scântei și vâlvătaia
cuprinde inelele de lână
ochi de jăratec mugete ațâțate
se sting după o vreme vezi
cât de greu
se poartă coarnele
răni în aer suflet cuvinte
orizont zdrobit sub copite
flegmaticii clamează
ce coarne iar femeile
neînțeles mocnesc