răzbat prin câmpia de liniște
un râu e secat de lumină
pe celălalt plâng sălciile.

în amonte
tot mai aproape
bat clopotele care vestesc furtuna

cu ploaia în plete cresc mai înalt
mi se lipește fruntea de nori
ca un zeu la grâului
în ființarea pâinii


simt cum sfârâie pământul sub tălpi
sunetele ierburilor uscate
și mă încearcă un gând
tot mai străin de cuvinte


cine mă face părtaș
la acest praznic al bucuriei
din ochiul vegetal?