Fugos

Fugos, romantic, o scrisoare
Din Missolonghi înspre soare,
Dar ce mai spune Annabella?
Matrosul rupe-n două vela.
Să-ți riști viața, biet școlar,
Jucând barbut în Malabar.

Pe soclu urcă umbra,
Eroul e în viață,
El se ascunde-n patul
Din vechea chichineață
Unde-l așteaptă moartea
Sub chip de mandolină,
Elevul se iubește
Cu fosta lui vecină.
Va fi un om de frunte,
O frunte fără creier,
Fugos, romantic, punte,
o fabulă c-un greier.

Se tânguiește mierla,
Otrăvuri albe –nghite,
Ea poartă-n gușă perla,
Ah, mierlele stupide.
Ciudată e grădina, copacii-s de cauciuc,
Amurgul curge leneÈ™,
Iar eu încă mai urc,
Lilieci, păianjeni galbeni
Se cațără pe pulpe,
Se supără corsarul
Mascat la bal în vulpe.
Se prăbușesc orașe,
Se nalță poduri suple,
Noi umplem gropi uriașe
Cu lamentări și culpe.

Mă prăbușeam în ultimele luni,
șosele asfaltate cu săpun,
ochi schilodiți zburau prin aer,
cu mine însumi, ca vampirii, mă încaier.
Bocesc femei și plopi și gropi și grape,
Din stirpea tatălui ce nu ne mai încape,
Un văl de-argint acoperă vulcanul
Ce fumegă, bărbatul e sultanul.
Dar din păduri iese tiptil femeia,
Ispită veșnică, sunt Rhea și cu Gea.
Se-nclină trandafirii, toți trufașii,
Lăsați iubirea să ne piardă pașii.

Murea încet, precum o frunză,
Iubirea noastră, mă acuză
Firea mea proprie, răzvrătită,
Ai fost iubita neiubită?
Ușor ne-ndrăgostim sau poate
Ne îmbătăm cu flori de apă,
Dar cât de tristă era ora
Când moartea era șefa-sora
Ce pune blând palma pe frunte,
O, nu , iubito, nu-i măruntă
Nici vorba scrisă ori șoptită,
Murea iubirea-ntr-o iubită.
Și am fugit pe străzi, pe case,
La fetele din Rai , frumoase.
BORIS MARIAN