Rochița cu buline
atârnă inutilă în cui.
Erai tânără, Joretta,
puneai aripi la vise
și buline pe rochii;
buline albe pe negru,
buline negre pe rochia roșie,
pe cea galbenă...
Erai tânără, Joretta,
nici că-ți păsa.
Pas de deux, pas de trois –
cam așa îți mânai visele de la spate.
Purtai tocuri înalte pe asfaltul încins,
călcai pe lăcrămioare,
râdeai de azalee,
în ochi, cerul ți se prefăcea în noapte
cu zănatice stele;
aveai o inimă atât de mare
că încăpea în ea tot Oceanul Pacific
și tot mai rămânea loc.
Erai frumoasă, dar nu știai,
și asta-ți sporea mai mult frumusețea.

Te uiți, acum, la rochița din cui,
care nu te mai încape
cum nu
te mai încap visele intrate la apă.
Doar gingășia inimii a rămas.

O, erai atât de tânără, Joretta!
La ce ți-a folosit?