Uneori trec prin deșert,
Un deșert atât de viu
Că îmi pare mai pustiu
Dacă nu pot să te iert.

Alteori îmi fac de drum
Ploaia să mă liniștească
Cu-o emoție cerească
Arsă și făcută scrum.

Prin albastru trec privind
Norii înghețați în seară,
Care vin și ne separă,
Dacă vreau să te cuprind.

Însă cel mai bine-mi țin
Mâna-n creștet ridicată
Și privesc spre niciodată
Să m-acopăr de senin.


Florina Ladislau