Dorințele și visurile și speranțele sunt doar niște vâsle fragile
Într-un ocean de nefericire, în plin uragan
Suflându-ți mereu din față mii de probleme
Zdrobindu-te de mii de faleze cu colți ascuțiți
Scufundându-te în abisuri tot mai adânci și mai reci.

În trecerea noastră prin viață căutăm un port
În care lăsăm, în calm relativ, capul pe spate
Ca lumina blândă a soarelui să ne bronzeze
Cu umbrele luminii sale în suflet și în trup
Știind că în orișice moment este posibil
Un nou tzunami, o nouă vijelie, un nou înec.

Suntem umbre patetice la orizonturi reci și învolburate
Agitîndu-ne zadarnic padelele rupte
Migrând permanent pe drumuri fără puncte cardinale
Fără să înțelegem că fiecare val care ne lovește
Desprinde o altă parte vitală din noi.