norii se transformă în păsări fără aripi
doar gânduri cuibărite în umbre de tăceri
ascund cătușe crescute din brațele tale
grele
grele și strânse pe încheieturile nopților

liniște
e liniștea în care strigătul copacilor bătrâni îmi bântuie mintea
sfredelind așteptări carnivore
las în urmă geruri tolstoiene
zăpezi topite de tălpile mele încercând să pășească pe cărări amorțite
de lumina opacă din tine

lasă-mă să trec

soarele nu încălzește niciodată în spatele norilor
niciodată

se stinge se stinge
se stin...