mă întorc aproape oarbă
ca un copil rătăcit
pe unde am însemnat drumul
cu fărâme calde de inimă
le adun în palme
dar nu se potrivesc la loc

să fi fost inima mea
sau a altcuiva
mă întreb în timp ce respir
tot mai rar
boabe de sudoare picură
ca într-o peșteră
atât de necunoscută
atât de intimă

pretutindeni sunt acasă
prin ochii întredeschiși
lumea e o fântână
în care strig