Simfonia culorii
larmice,
tăgadă
a dumnezeirii.

Astfel se cere
în suflet
umblet
printr-o tăcere.

Larma e rea,
grea,
nu se duce
în degetele făcute cruce.

Cer
cu tot dinadinsul
ger,
ninsul,

să-mi aud oasele
cîntînd,
flaute
în livada de lumină.