... de fiecare dată când las fereastra deschisă,
biserica suflă tare-nspre mine cu perdele,
cerul se zvântă și lipsei tale deja
i se dă să mănânce cu lingura, știu;
cele mai scumpe sunt florile pline cu albine,
șosetele și mângâierile valorează greutatea lor în aur,
la fel părul tău greu pe care vrei să-l vinzi în alte împărății.

Dimineața, o matroană cu pipă scutură rufele și ele pocnesc,
sar stropi peste pălăriile lăutarilor obosiți,
pe mâinile mele lipsite coastelor, pevazul înflorit strănută.

Numai ochii să nu mi-i uiți. Eu fară vocea ta o să mor
și-o să mă vorbească lumea c-aș fi un mort frumos, lung,
semănând unui sfânt vestitor, mirositor salcâm dimineața.
Și-acum uite! inima mi se apropie de palmă îngrijorător
când suflă vântul înspre mine cu vedenii
și printre cerceii tăi zorile se cern ca mălaiul, știu;
cele mai scumpe din lume sunt cămăruțele curate și călduroase,
fereastra ce ne cuprinde pe-amândoi și rândunicile
valorează greutatea lor în aur,
la fel privirile tale când îți sunt drag dimineața...