Aștept
o umbră să-mi vină în întâmpinare mai devreme,
o dimineața măcar
să-mi ardă soarele pe dinăuntru
și hainele
să-mi las agățate
pe alte trupuri iubite.

M-acoperă doar câteva scânduri,
prin care intră
aer destul și pentru morții de mâine.
Rochiile albe primite în dar
care păteză pielea atâtor virgine,
pe mine le-am făcut să sângereze.

Mi-ai luat trandafiri atotputernici
potriviți în vaze cu gâturi strâmte,
iubiți de care mâinile mele se țin
în timp ce spinii lor se depărtează
să-mi cheme sfinții mai aproape de raiul meu.

Și-n noaptea îngerilor singuri
doar eu să cred
că sunt femeia
de care s-a îndrăgostit februarie.