Suntem ca nori de purpur plutindu-și umbre clare
În băi amețitoare dintr-un amurg ce moare
Sculptând pulsări de unde în marea vieții noastre,
Reverberând de taine și de visări albastre.

ÃŽn universul nostru de suflete avide
Purtăm stigmatul foamei de glorii dulci, morbide,
Introspectând adâncul din noi și din afară,
Dar ne zdrobesc mistere ce veșnic ne-nconjoară.

Sorbim cu lăcomie parfumuri din natură -
Tot ce-i frumos și nobil privirile ne fură...
Să smulgem, vrem, din cosmos esența, nepătrunsul,
Și când le știm, în parte, noi taine-apar dintr-ânsul.

De-a lungul vieții noastre, când nu te-aștepți, te prinde
Ereditarul patos ce-n jarul lui te-aprinde;
Și-atunci stânca aridă, pietrișul de sub plaur,
Pustiul cu nisipuri - toate devin de aur.

Trăim iluzii false, fardate, parfumate -
Planeta e-n derivă și e distrusă-n rate.
Priviți cum ce-a fost bine rapid se risipește,
Priviți în jur durerea cum crește și tot crește!

Cortini de flori și raze ascund o tristă dramă...
Nu vă-mbătați cu vise când lumea se destramă!
Realitatea-i alta și are-o sumbră față...
Treziți-vă de grabă - bieți visători - la Viață!