Am putea să vorbim nopți întregi
despre ceva ce nu există pentru alții
doar de dragul de a ne distrage atenția unul altuia
într-o lume în care totul se rostogolește
fiind mereu aglomerați de priviri rotunde
și de degete orientate răutăcios spre noi

ne dorim mereu trandafiri galbeni
- e adevărat -
în buchetele de zile care au gingășie
și se-mpacă în puțină lumină

mi s-a întâmplat de multe ori
după ce am coborât la picioarele altora să-i privesc
mai bine de jos de la nivelul tălpii
să mă trezesc singură
ciocnind pahare de vin cu singurătatea
căreia îi sunt odraslă cuminte
întorcându-mă întotdeauna în culcușul ei părintesc

cred că mi-e bine așa
știind că unii bărbați își vor întoarce capul în urma mea
căutând frumusețea încă vie moștenită din izolarea morală
de care nu m-am lipsit niciodată
iar cu același sentiment de deja-vu
în fața mea se întinde necuprins același papirus minunat
care așteaptă picuri de cerneală pentru o nouă pictură subiectivă

acolo
Dumnezeu își aruncă nevroza dumnezeiască
făcându-mă să cred că nu a uitat de mine
chiar dacă sufăr pentru lumescul ce mă ademenește permanent
într-un alt suspin am să ațipesc câteva clipe
suficient cât să-mi ajungă pentru un vis cu morți tolăniți pe pajiști și în văi
despre care nu am scris niciodată nimic

nimeni nu știe cât de greu este
să privești ochii nebuniei care coclește în fiecare zi mai mult
fără să îți fie teamă
fiecare știe însă pentru el însuși cum este
când animalele Tasmaniei urlă