În orașe de fier
Ne mai mor, ne mai pier,
Sub căruntele ploi,
Pașii grei, pașii goi.

În pădurea de biți
Sunt poeții cuminți
Cu liane de dor,
Păsări albe în zbor.

Între dale mai țes
Un întreg univers,
Mai aproape de cer
Unde urile pier.

Între maluri și stânci
Ochii lor ca de prunci
Cu lumină în ei,
Au sclipiri ca de zei.

Taina coptului grâu
Și cristalul din râu
Puse-n glasul duios
Și în pas mătăsos.

Taina stă în cuvânt
Și în har, și ne sunt!
Sunt poeții cu minți
De la sfinții părinți.

ÃŽn duminica lor,
Cu aripi de cocor,
Cu ninsori ne cuprind
Taina-n sfântul colind.