E un cimitir vesel la doi pași de mine
noaptea se-aprind felinare de parcă ar fi orășel de provincie
se zvonește că fiecare are un pat de odihnă acolo
unde toți ascultă de Dumnezeu
o simfonie de separare
din cărămizile albastre ale cerului

aici sunt eu
văzută în oglinda mării o hoinară fără casă
adun roua dimineții de pe firișoarele de nisip
și-ncepe să viscolească deșertul
ca un trecut ce-ți amintește de ultima tornadă
după care găsești mereu ploaie când îți este sete

nu regret ce am pierdut