1.

Necesitatea de consecințe
reprimă stări, îmi spuneam.
Era prea multă tristețe
în jurul mesei de lemn,
ca să iubesc.

2.

Uită omul.
Uită-i cuvintele.
Uită-i privirea.
Uită așteptarea.
Uită lipsa de început.
Uită sfârșitul și continua lui autodevorare.
Uită fereastra pe care nu ai văzut-o,
când ai dat cu fruntea în ea,
pentru că era mult prea curată.
Uită sonetele.
Uită totul și fă alți câțiva pași,
dar cu ochii închiși.

3.

Bea marea.
Cască-ți ochii la soare, până orbești.
Þine lama în altă direcție.
Taie cu ea epiderma ultimelor cuvinte pe care ți le-a spus.
Lipește-ți obrazul de perete.
E rece întotdeauna.
Ca luna,
ca somnul ascuns
sub saltea,
când adormi stângând tare
în pumn colțul stâng
al pernei.