la primele ore bruma se așază chiar și pe soare
răspândind culori ude

e frig și nu-mi pot aminti nimic
mii de fantome îmi mângâie chipul pe interior
aprind țigara cu ochii la degetele mele spasmodice
bricheta pornește după mai multe încercări
prea târziu mi-a dat prin cap să le număr
timp în care trec pe lângă mine două cupluri
o mamaie tipul care zice mereu stima!
o ramură și poate dumnezeu în trup de foaie de ziar

înjur încet situația să nu fiu auzit de florile cocoșate din boscheți
arunc bricheta roșie în pubela verde
cade în prăpastie cu zgomot de știe întreg mapamondul unde mă aflu

mi-ar fi plăcut să aud un val
chiar dacă iubesc muntele
și să văd oamenii ca pe niște radiografii pe care ți se arată cancerul
într-o pată

sunt secunde în care poți clădi imperii
îți pare rău de oamenii tăi invizibili pe care îi omori
sunt gesturi pe care ai vrea să le faci când
pasul drept urmează pasului stâng

iată-mă în larg
recele intră pe nas trage după el
tot aerul de aseară rămas pe nări
îmi vine în minte patul ca un bătrân ce doarme neîntors
patul meu intrat în splătorie ca un soare în nori

e timpul să aud cheile zornăind
și telefonul să mă preseze pe pulpă
e timpul să aranjez ghiozdanul și să scot fumul afară
pentru a pune un ocean între mine și neprevăzut

când ești tânăr tălpile sunt niște nori
le poți privi ca un zeus cu pretenții de proprietate
cu sceptru între cele două degete
nu te doare nimic în plus decât durerile cu care ai iubit
în gleznă este mereu un vecin hâtru
poate mereu altul
abia așteaptă să te bată la zaruri în lumina veșnică de culoarea pijamalei pătate de urină
în care o să îmbătrânești

până una alta strângi filtrul ca în nicio altă dimineață
și tușești ușor

la stop trec una două trei mașini /oare câte aveau șofer?/
cu viteza suflatului peste lumânările aniversare
oricât de fericit ai fi
cu buzele și dinții plini de ciocolată repetându-se la ceilalți colegi
oricând trece un tgv și te pocnește de nu te vezi

așa că trec prudent pe sub zebra vie de pietoni
magicianul din mine a făcut să dispară țigara
mă dezbrac din mers ca un supererou
iau hainele mele identice cu care mă prezint frumos în lume
ștefan
oferindu-le spre preatocire mâna mea care seara
devine scară de incendiu