din ușa cochiliei
dimineața asta îmi pare un gulliver
bun și îngăduitor

mă scutur de coșmaruri
prinse-n hârtia nopții,
foșnesc și acum
prin labirinturi
căutând ieșirea

mi-ar fi plăcut să mă desprind
albă
ca ziua în care mansarda s-a umplut de fluturi -
semne de pace strivită de ferestre închise

alunecasem argintiu –
fluviu sub mâna care împărțea fumul
țigările tale pe sfârșite
doar una, una mai spuneai
știind că-n ceața aceea aveai să mă cauți -
lumină prinsă într-o literă arcuită...

încă mai citești, iubitule,
ultimul rând nu e desprins din mine