A adormit orașul ca un prunc
Ochii lor mari și i-au închis clădirile
Bag mâna-n întuneric, îl rup și îl arunc
Spre Cer, să i se zdruncine zidirile…

Să slăbească dintr-odată puterile
În care toate beznele lumii se-ascund…
E noapte și iarăși mă cheamă tăcerile
Și eu tot cu glasul tăcerii răspund…

E noapte și albe mai sunt numai pietrele
Roase de veacurile ce-au trecut peste ele..
Stihiile nopții își caută vetrele
Și nu și le găsesc decât în stele…