Sunt trist, sunt obosit, mi-i silă de toate,
Mi-i viața ruginită de zădărnicii și singurătate.
Mă plăsmuiesc zilele, mă bat ploile,
Deasupra mea moartea își scutură foile.
Cuvintele încep să se prăfuiască,
Se fac de iască.
Nu mă mai bucură crângurile și vrăbiile.
Pentru alții trec norii clătinându-și corăbiile.
Toate se îndepărtează, toate se culcă pe rând.
Numai vântul mai umblă pe drumuri, plângând.
Pentru alții, sălciile pletele
Și le piaptănă peste ochi ca fetele.
Nu mai pornește nicio cărare,
Nu mai pleacă niciun drum;
Toate-s de ceață, toate-s de fum.
Nu-s bucurii, nu-s fericiri, numai tristețile
Aduc, ca niște snopi, în brațe, diminețile.
Ne pierdem viața, viața noastră toată
Și nimeni pe pământ nu mai revine niciodată.

din volumul Pomul Vieții, George Lesnea, editura "Cartea Moldovei" ATH.D.Gheorghiu, Iași, 1943