credeam că pot să-i vorbesc
aveam sumedenie de întrebări
dar e mută dragostea mea
ne înțelegem prin semne
într-o zi când totul părea încremenit între întâmplâri
iubirea mea descrise în aer un semn al mirării
de care între timp aproape uitasem
sub ochii mei îi creșteau unghii lungi prevestind
dâre roșii pe sufletul meu
din priviri părând să mă-ntrebe ce-ai zice
de-o iubire cu șapte capete
să ridice nisipul în slăvi
pârjolind țintuind sub copite
trecând herghelii prin sângele meu îmi rămâne
un semn al crucii din oasele albe.
ieri se lungise tăcută în patul meu dragostea
luându-mă-n brațe părea să mă treacă pragul
vastelor sale tăceri
o lumină filtrată ne intindea umbrele pe pereți
în semnele liniștii.
azi e solemnă dragostea mea
mă privește în ochi lăsând de-nțeles
că jocul e înaintea oricărui pretext.
să fie semnul plecării
se aseamănă izbitor cu o reverență
concentrat și atent îmi ferește coastele lăsând la vedere
teama mea în roșu aprins ca o jivină
apoi duios dragostea mea se apleacă adulmecănd
părea că miroase o floare.