Rătăcită lumină
Cărarea ne-arăți,
Dăruiești timp nisipului
Un ceas să se scurgă.

Intr-un cub plin de nori
Vizitat de senin doar, de-atâtea ori,

Ai unit universuri ascunse,
Minuni învelite în miez de ființă,
Adunate de om într-o viață:
Rațiune, speranțe și vise.

Mergem agale pe drumuri de munte,
Apoi ne trezim scuturați de furtuni.
Trăim căutând, murim peste ani,
Cu privirea-ndreptată spre creste,

Cu-ntrebarea firească, mirare, pe buze:
De ce Doamne ne dai,ca apoi să ne iei?!