privesc prin regrete
destul cât să nu mai văd nimic
nici chiar orizontul așteptat
din propriu-mi tablou
aflat în iarba verde
ca un reazem viu
cu brațul ridicat
acolo cu mine-ntr-o pictură
ulei și lemn
te chem iubito
când închei nasturele unei alte zile
din nou te aștept
clopotul bate
e propriu-mi strigăt
departe de tine
aud foșnetul unui pat de frunze
ce s-a dus
și pașii căutându-ți urma
ce s-a dus
și s-a tot dus
urma să ne vedem deseară
te-ai dus la clopot din aramă
și ai bătut
apus.