ce stai ca o cană fără apă
își frânge mâinile mama
se uită

așază colaci mere lumânări și
nodul baticului

puii de salcie crestați picură încet
pe o pânză de in
chinul

urcăm dealul de viață greu
după noi unii cu umilință
se înclină

în poala cu mâțișori se frământă
soarele

dospește tristețea în
privirea mamei
urcăm aproape de nemurire

tăcerea ca o văduvă
neagră
între lumi

mi-e așa de sete

îmi toarnă mama grija ei
sălcie