Nu găseai plastilină, nici argilă,
să faci din ele-o nimfă vanitoasă;
brav călător pe calul lui Berilă,
tot alergai o muză firoscoasă.

Ca un actor, prin munții de prostie,
te prefăceai că vezi inteligență
la cei marcați de-o cruntă miopie,
încât n-aveau cu visul vreo tangență.

Și totuși, un ecou din alte vremuri
îți așeza în față, fotografic,
acele gânduri ce te fac să tremuri
de încântare, scrise-n stilul safic.

Precum vierul nu își uită via,
nici tu să nu-ți îngropi melancolia.