Ia uite cum se duce toamna asta,
că nici nu-ți pleacă bronzul de pe piele
și-ți sare-n ceafă, chirăind, nevasta,
că n-ai luat centrală pe surcele,

că-și pune lumea termopane groase,
iar tu, prin plasa antianofelă,
te uiți ca blegu-n strada ce miroase
a iarnă grea și-a creață fustanelă.

E aerul mai tulbure ca vinul,
iar noaptea pe la blocuri urlă lupii,
când bei unit la toartă cu vecinul,
ești trântorul în care cântă stupii.

Ești un zefir plutind peste troiene,
o pânză-n fund sprințar de baiaderă,
o vie-n roz cu boabele perene
supuse la storcirea efemeră...

Ș-așa, în jur, ai numai veselie,
pisicul s-a cuplat cu matelotu`,
din cianuri rămâne apa vie,
iar javrele nu pun aiurea botu`,

nu plouă mult și nici nu bate vântu`,
pe râu mai trece, rar, doar câte- o casă,
se mișcă-n joacă până și pământu`
și-așa-i de bine tot că nici nu-ți pasă.

Când bei, simți ca pe-o mantie helanca,
în tine-i un talent precum și caru`,
și-ai vrea să te înjure George Stanca,
c-ai început să scrii ca Poclitaru...