Bună dimineața, am răsărit peste tine,
Îmi preling razele îndoite din iubire,
Fotonii grăbiți parcă prea mult, mai mult ca-n alte dăți, te caută.
Îi dirijez asupra tenului tău neprihănit.
Te-au găsit, au trecut 8 minute,
Îi las să te îngrijească, eu veghez,
Apoi te îmbrac, te însușesc,
Încă 8 minute și ești în sfârșit la mine.

Amiaza, sunt mai presus ca niciodată
Cuprind tot ceea ce mă interesează.
Sunt în sfârșit împlinit, revigorat, revigorant și vesel.
Îți dau din viața mea tot ce e mai plăcut și bine,
Doar să mă lași să fiu liber și senin,
Să cutreier, să risipesc, să te răpesc, să te decojesc,
Iar gerunziul meu să-l reînnoiesc.

După-amiaza... totul e banal, nimănui nu-i mai pasă,
Revin, te văd, mă ascund și regăsesc ceva.
Nu e mereu la fel, dar ramane sub același radical.
Agenda e clară, imprevizibilul planificat,
Iar adjectivul nostru este iubirea, în antiteză cu fericirea.
Sunt mai cald ca niciodată, dar tu mai rece și distantă..

Amurg... înca mai trag cu ochiul, mă vrei, dar am plecat.
Am trecut peste timp, iar spațiul ne-a limitat, geografia deasemenea;
Între munți și podișuri rareori găsești marea...
Și în final, din tot ce vine, trece și se petrece, nu rămane decât un apus.
Încercăm să amânăm, să îl subiectivizăm și aruncăm la gunoi,
Însă denumindu-l, nu-l definim, doar îi dăm o față,
O față slipitoare sub geosfere de greșeli și farse.

Am apus noi, mâine răsar alții, și poate ei vor înțelege...