De la o vreme ne tot intersectăm intențiile
într-o spirală agonizantă de imponderabilitate,
rostind oglinzi cu buzele împreunate.
Retina ține loc de centrul Pământului.
Ne desincronizăm respirațiile în ritmuri intercalate
până se formează un vuiet continuu:
Te inspir, mă expiri și tot așa.
Magnetismul ipohondriac dintre palmele noastre evaporă morfină.

Ai vrea să fii tu următoarea mea formă geometrică.
...dar parcă nu.

Uite un covor roșu, să-ți țină de cald.